-
Între ce am și ce-aș fi putut fi
Avea un rucsac și o geantă mare, genul de bagaj pentru un weekend acasă, la părinți. Am luat-o duminică seara, de la Gara Bucur Obor.S-a urcat în spate și a spus adresa din reflex, ca și cum făcuse drumul ăsta de sute de ori.— De la ai mei, zice după câteva minute. Din Slobozia.Am dat…
-
Înapoi, dar înainte
L-am luat dimineața devreme, dintr-un cartier liniștit.Avea vreo 35 de ani, hanorac simplu, telefonul în mână și ochii încă obosiți.— Merg la muncă.Accentul… ușor schimbat. Nu strident. Doar suficient cât să-ți dai seama că a fost plecat din țară ceva vreme.După câteva minute:— Am venit acum câteva luni din Anglia.Nu a spus-o cu mândrie. Nici…
-
Iubirea cu prioritate greșită
Preluare din fața unei vile mari, cu poartă automată. În curte, doi câini de rasă lătrau nervos, alergând de-a lungul gardului.Avea trei genți mari. Nu a vrut să le punem in portbagaj. S-a urcat în spate cu ele și a oftat scurt.— Gata, zice. Am plecat.Am pornit.După câteva minute:— După un an.Nu părea nici furioasă,…
-
Libertatea care nu vine cu instrucțiuni
L-am luat la 8 fără ceva, din fața unui bloc curat, dar vechi.Genul de loc unde oamenii pleacă la muncă la aceeași oră de ani de zile.Costum fără cravată. Geantă de piele uzată, dar îngrijită.O ținea pe genunchi, cu ambele mâini, ca pe ceva important.— La bancă, vă rog.Vocea sigură, dar nu rigidă. Obișnuită cu…
-
Poarta care nu se închide
L-am luat de la o fabrică, la ieșirea din schimbul de noapte. Lumina era gri, din aia care nu e nici zi, nici noapte.A urcat încet. Mâini groase, crăpate. Miros de ulei și metal.— Mergem acasă, vă rog.Am pornit. După câteva minute:— Mai aveți mult? am întrebat.— Nu… am terminat. 12 ore.A oftat ușor.— Dar…
-
Rochia în care nu se mai regăsește
Două fete, pe bancheta din spate.Râdeau, dar nu complet.— O păstrez sau nu?— E superbă, serios!Cea cu rochia s-a uitat pe geam.— Da… dar e de la el…Pauză.— Și? a zis cealaltă.— E doar o rochie.— Nu e doar o rochie… am purtat-o când eram cu el.Liniște.— Și acum nu mai sunt… a continuat încet.Am…
-
A vrut să-i fie ușor. I-a devenit greu fără ea
Am luat-o din Titan, de lângă un bloc. Înainte să urce, s-a uitat la geamul de la etajul 1.Un bărbat în vârstă:— Trebuie să iau pastilele?— Da!— Și pachetul de la curier?— Exact!S-a oprit o clipă.— Ți-am lăsat scris! i-a spus ea.A urcat.— La clinică, vă rog.După câteva minute:— 48 de ani de când suntem…
-
Unele curse nu se termină la destinație
I-am luat de la aeroport.El — român, genul liniștit.Ea — blondă, ochi albaștri, accent clar de afară.— Ai obosit? o întreabă el.— Puțin… dar sunt bine.Accent german.Am plecat.După câteva minute, ea a început:— Ți-am zis că prima dată când te-am văzut… am crezut că nu o să vorbești deloc.El a râs.— Eram în mașină, nu…
-
Viteza care nu mai încape în viață
Le-am luat dimineața, puțin după 10. Spre un restaurant, unde lucrau.Două fete — 22-23 de ani — genul ăla de oboseală în ochi care nu vine doar din lipsă de somn. N-au trecut două minute.— Ai văzut accidentul din Snagov?— Da… Doamne…— Ăia doi băieți…— Da…Pauză.— Îi știai, nu?— Pe unul… dar nu pe șofer.…
-
Când „ai grijă” devine „nu mai încerca”
Urcă greu. Băiatul cu cârjele, ea atentă la fiecare pas al lui.— Ai grijă… încet.Se așază. El își potrivește orteza.— Te doare?— Nu.Pauză.— A fost fault, spune el.— Nu vreau să mai joci, răspunde ea imediat.Tăcere.— Ba vreau.Se uită la ea.— E parte din joc.Ea dă din cap.— Putea să fie mai rău.— Dar n-a…